Atunci cind merg pe drum prin multime si nu am o directie bine definita, si in celalt capat de drum nu ma as steapta nimeni, caut o banca sa ma asez pentru a-mi odihni picioarele batute de asfaltul dur si neuniform. O banca care scurt timp imi va fi cea mai buna prietena, adopostindu-ma si ascultind cu rabdare toate ideile ce- mi trec prin cap, fara sa ma judece macar pentru una…
In asa momente sunt total dezasamblata:
- gindul zboara departe, poate acolo unde putini au ajuns cu ideea;
- picioarele sunt in repaus total;
- miinele stau cuminti pe ghenunghi;
- degetele bat in ritmul ultimei piese auzite intimplator;
- parul se lasa mingiiat de vint;
- ochii alearga ratacitor prin multime;
- buzele sunt bine fixate intr-un zimbet ” lenes”’
- urechile acum sunt in starea in care poate si aud ceva, dar cu siguranta nu descifreaza sunetele;
- trupul ii este total dedicate mintii, care de asta data a dat comanda: “Liber!”.
Ideile trec una cite una prin mintea mea, ca masinile intr-un megapolis la ora de virf. Mie nu-mi ramine decit sa spun STOP, oprindu-ma la una si sa incep a o filtra prin propria imaginatie. Soarele isi joaca razele pe fata mea, oboseala isi face tot mai mult loc, astazi e joi, deci nu am chef de nimic…
Ma uit in gol, privesc multimea, privirea mi se loveste cind de un colt al parcului, cind de altul. Trebuie sa-mi gasesc o jertva!
La ceva timp linga mine i-a loc un batrinel imbracat intr-un mantou cafeniu, lentilele ochelarilor nu-mi permiteau sa-i vad ochii de ingrosate ce erau, dar parea trist…Buzele ii erau uscate, probabil de cuvintele care au fost strecurate prin ele. In acel moment nu ma mai preucupa nici un gind, eram total dedicate destinului acestui omulet care mi-a stapinit contemplatiile. E Poet! Cu siguranta e poet, pentru ca in imaginatia mea exact asa arata un poet la virsta lui. Acum, si el mi-a furat starea de mai inainte, doar ca privirea ii este atintita intr-un punc-umbra unui tufis. De indata mi se face mila de el. Il asociez cu acea umbra, poate ca si el ca si aceasta toata viata a stat in umbra poeziei sale, a fost acoperit cu dispret, poate macar nu are macar o poezie trecuta pe hirtie, dar totusi e poet, diferit de noi, cu alte viziuni, principii si acceptiuni. E Pianist! Are degetele fine si lungi, mai mult a cintat romante, sigur, pentru ca e trist. Se contopeste cu umbra acelui tufis, il doare ceva, probabil nu-i o durere fizica. Isi deschide cartea, pe care nu o observasem. Da, pentru mine poet este!
Se apropie de mine o dulceata de copil, o viitoare femeie, o cuceritoare, o mama, o iubita care isi va gazdui barbatul in propriul suflet cald si blind. E blonda si ce ochi are, limpezi, puri si sincere. M-a privit staruitor si a fugit. Poate si ea si-a facut o mica descriere o viitorului meu?!
Trece pe linga mine si pentru un moment prin mine, un barbat, care dinstanta de 15 metri s-a uitat de 4 ori la ceas, asa se amageste ca poate-poate nu intirzie. E Chirurg! Are o fata blinda, smerita si astazi a salvat vieti. Cite destine, au stat in miinile ce acum erau “supor” pentru un ceas? Cite cazuri numara, degetele acelorasi miini, unde nu mai era nimic de facut?
Se aud risete de fete, sunt 4, par a fi atit de multumite de ele, atit de naturale sunt. Acum rid pentru ca au chef, in momentul urmator daca le va veni sa plinga-o vor face. Stiu ce simt acum, de fapt nu simt nimic, acum isi traiesc momentul, unul pentru toate patru. Mi s-a facut dor de fetele mele, de momentele doar pentru noi, de diferentele usor vizibile intre noi, care ne si faceau sa ne simtim bine…
Aud de la banca alaturata, risetele unor baieti si fraze cu “poante” de agatat.-Azi nu baieti, astazi este ziua lor, nu au treaba cu trucurile voastre!..-Ah… Esecul, le-a ranit din “demnitatea” lor masculina. Cuvintele usturatoate nu cred ca va ajuta! Am zis eu, ca nu ajuta!
O femeie, acum imi cistiga atentia! Ba nu, e o Mama! Mama, este gradul superior al calitatii de femeie. Da, anume calitate, pentru ca cuprinde atitea si atitea insusiri! Merge incet si paseste usor pentru ca umerii ei duc o povara prea grea–viitorul celor care le-a dat viata. Raspunderea pe care o poarta pentru creaturile mici, nu-i permite sa se uite prin parti, merge fix inainte, stie ce trebuie sa faca! Si de cite ori o apucau lacrimile, ingenunchind in fata disperarii, pentru ca nu mai stia ce are de facut…Acum stie, paseste sigur! A trecut. Toate trec?!
In intimpinarea mamei din poezia lui Vieru, merge o tinara. Frumoasa prin feminitate si simplitate.E Indragostita! Iata si secretul farmecului sau molipsitor! Isi iubeste barbatul cu toata fiinta, nu-si mai este stapina pe propria ratiune! Ar vrea sa strige, sa-si impartaseasca fericirea cu toti. Inconstietele noastre sau unit pentru un moment, acum stie ca-i impart fericirea. Ai grija!…
Baieti, si aici nu a-ti nimerit-o! Nu va aude!
Ora prinzului! Prea multi oameni, fete, destine, esecuri, fericiri, intrebari…M-am contopit cu ei. Batrinul poet abia acum m-a observat, ma priveste insistent.
Ce vede?!
Poate ca acum insira in gind o poezie?
